Între Aici și Acum, ne împrietenim
Pelerinaj la mănăstirile din Botoșani
Mi-a spus cineva, odată, că noi suntem unii pentru alții ca frunzele pentru flori. Prin frunze, florile se hrănesc și cresc până în înaltul văzduhului. Fără ele, florile n-ar putea supraviețui, s-ar usca și ar muri. Toți suntem și flori și frunze în același timp. Suntem ajutați să creștem mari de prietenii noștri și, la rândul nostru, îi ajutăm și noi pe ei să înflorească. Fără ei, lumea întreagă și-ar pierde rostul și inima noastră s-ar ofili de prea multă uscăciune.
Ca să fim siguri că nu se întâmplă una ca asta, am hotărât să formăm mai multe cărări unii către alții. Într-o astfel de încercare, tinerii din ATOR Iași au organizat mai multe tabere în satele din Moldova, în cadrul proiectului „Verde la bucurie”. Dar, cum vara a trecut și timpul liber s-a îngustat, prieteniile abia formate riscau să se piardă. Așa că am organizat un pelerinaj cu câțiva voluntari din satele unde am avut tabere (Holm, Flămânzi, Glodenii Gândului, Agârcia, Bodești, Soci) împreună cu ATORenii activi din filială. Ce-a ieșit….e de poveste.
Sâmbătă, 14 noiembrie 2015, biserica “Metocul maicilor” era plină de tineri. Sfânta Liturghie ne-a adunat pe toți, mici și mari, în jurul prietenului comun, Iisus Hristos. Punând astfel început bun excursiei noastre, am pornit la drum. Am vizitat mănăstiri din județul Botoșani („Vorona”, „Sihăstria Voronei”, „Popăuti”, „Zosin”), dar și din Suceava („Probota”) .
La mănăstirea „Sihăstria Voronei”, am reușit să ne închinăm la moaștele Sf. Cuv. Onufrie, prieten cu Sf. Cuv. Paisie de la Neamț. Iar la mănăstirea „Vorona”, părintele Cristian Ștefan ne-a vorbit despre prietenia sfinților, ce duce în veșnicie. Ne-a îndemnat să ne facem prieteni care să ne ridice, nu să ne doboare. Ne-a privit luminos și ne-a întrebat pentru câți oameni ne rugăm seara, înainte de culcare și dacă știm cea mai mare bucurie a oamenilor dragi de lângă noi. A zâmbit. Apoi a spus că trebuie să învățăm să fim prieteni adevărați.
Și uite așa, între două mănăstiri, vizitând casa natală a poetului „Mihai Eminescu” din Ipotești, am mai făcut și unele jocuri, am mai stat de vorbă. Am descoperit o lume întreagă unul în altul, ne-am fost îngeri păzitori și am încercat să aducem un strop de vară în mijlocul toamnei.
Iar la întoarcere, în timp ce fiecare spunea cum s-a simțit în pelerinaj, mi-am amintit câteva cuvinte înțelepte, scrise de Richard Bach: „Dacă prietenia noastră depinde de spațiu și timp, atunci în ziua când vom învinge spațiul și timpul, ne vom fi distrus și prietenia. Dacă învingem spațiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul, rămânem numai cu Acum. Și, între Aici și Acum, nu crezi că ne-am putea vedea din când în când unul pe altul?”
Creștem, creștem…..frunze pentru flori și flori pentru frunze și toate pentru Dumnezeu. Între Aici și Acum, ne împrietenim.
Teodora Drișcu – ATOR Iași