Pelerinaj pe urmele Sfântului Voievod Ștefan ce Mare
Asumându-și eșecurile și atribuindu-I lui Dumnezeu victoriile, Sfântul Ștefan a dovedit că mai mult decât coroana de domn al Moldovei, el a prețuit cununa smereniei.
În zilele de 10 și 11 februarie 2017, 50 de tineri liceeni și studenți, membrii ai ATOR Iași au plecat într-un pelerinaj în Bucovina pe urmele Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cămârzani unde frumusețea locului și liniștea din biserică ne-au introdus în atmosfera potrivită unui pelerinaj, a fost punctul de început al acestuia. A urmat vizita Cetății de Scaun a Sucevei, loc unde ne-am adus aminte de bătălia din 1497 când polonezii au înconjurat cetatea, dar nereușind să o cucerească s-au retras în Polonia.
Închinându-ne la moaștele Sfântului Ioan cel Nou și aflând viața lui am fost impresionați de bărbăția acestui tânăr negustor, care a preferat să-și piardă viața decât să se lepede de Hristos. De astfel de modele curajoase avem nevoie noi tinerii; care trăiesc ceea ce spun și mai ales care sunt în stare să și moară pentru ceea ce cred.
După alte câteva popasuri la Mănăstirile Dragomirna, Pătrăuți și Bogdana, am ajuns la Mănăstirea Putna, destinația principală a pelerinajului nostru. Aici am participat la slujba de seară în paraclisul mănăstirii, unde se găsesc moaștele Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, iar după masă cei mai curajoși dintre noi am plecat către Chilia Sfântului Daniil Sihastrul și Dealul Crucii. Nu a fost ușor să mergem prin gerul care făcea zăpada să trosnească sub picioarele noastre, dar această drumeție ne-a apropiat foarte mult și ne-a învățat câteva lecții prețioase pentru care cred că a meritat să înfruntăm frigul. Ajunși la Chilia Sfântului Daniil cineva a avut ideea să citim rugăciunile de seară acolo. Stând pe loc un sfert de oră la rugăciune și văzând cum încep să nu-mi mai simt mâinile și picioarele, am realizat cât de simplu și de comod îmi este acasă la căldură să citesc aceste câteva rugăciuni, pe care de multe ori uit să le rostesc. Data viitoare când îmi va fi greu să mă rog seara, probabil îmi voi aduce aminte că Sfântul Daniil Sihastrul se ruga în frig în fiecare seară. Apoi, când am urcat și coborât de pe Dealul Crucii mi-am dat seama cât de important este să ai în viață pe cineva alături. Să ai un sprijin. Urcușul prin zăpadă nu a fost ușor pentru toți, dar mergând împreună și ajutându-ne am reușit cu toții să ajungem sus și să vedem priveliștea.
A doua zi ne-am trezit dis-de-dimineață pentru a merge la Sfânta Liturghie, iar după slujbă am avut parte de o vizită ghidată la Muzeul Mănăstirii Putna. L-am avut ca ghid pe Părintele Dosoftei care pe lângă datele istorice legate de Sfântul Ștefan, ne-a oferit și adevărate lecții de viață pornind de la faptele voievodului. Ne-a spus părintele că Sfântul Ștefan cel Mare a reușit să mențină echilibrul în viața sa personală și în viața politică a Moldovei, pentru că a avut multă dragoste pentru oameni și smerenie. O dovadă de dragoste este faptul că în repetate rânduri a trimis scrisori boierilor care au participat la uciderea tatălui său și care fugiseră în Polonia, spunându-le că i-a iertat, îndemnându-i să se întoarcă acasă și făgăduindu-le că nu-i va pedepsi în nici un fel, ci își vor păstra rangurile și demnitățile de dinainte. Faptul că Sfântul Ștefan a fost smerit, reiese din reacția lui după victoria de la Vaslui și după înfrângerea de la Războieni. Pe de o parte, după bătălia de la Vaslui (10 ianuarie 1475), cu toate că învinsese, Sfântul Ștefan a postit 4 zile cu pâine și cu apă și a poruncit în toată țara ca nimeni să nu îndrăznească să-i atribuie lui victoria, ci lui Dumnezeu. Pe de altă parte, după înfrângerea de la Războieni (26 iulie 1476), într-o scrisoare adresată principilor Europei, Sfântul Ștefan spune că din cauza păcatelor lui au biruit păgânii. Așadar asumându-și eșecul și atribuindu-I lui Dumnezeu victoria, Ștefan cel Mare a dovedit că mai mult decât coroana de domn al Moldovei, el a prețuit cununa smereniei.
Părintele Dosoftei ne-a mai spus că oamenii, chiar dacă nu își propun asta, tot timpul imită pe cineva și ne-a îndemnat să avem grijă ce modele ne alegem, pentru că așa cum e modelul, așa vom ajunge și noi.
A urmat masa, iar Gabriel, un tânăr din grup, a remarcat că în trapeza mănăstirii era icoana Cinei celei de Taină. Privind la icoană și la noi, care mâncam împreună, el a găsit o asemănare. Spunea că stând împreună la masă, realizam o comuniune frumoasă pe care dacă o vom cultiva și după pelerinaj, se va păstra și în veșnicie.
Pe drumul de întoarcere ne-am oprit pentru câtva timp la Mănăstirile Arbore, Humor și Voroneț, unde am realizat odată în plus cât de vrednici au fost strămoșii noștri. Ei nu și-au investit averile în lucruri trecătoare, ci s-au gândit că cel mai bun lucru pe care îl poți lăsa urmașilor este o biserică care să dăinuie sute de ani și care să transmită din generație în generație aceeași credință, aceleași tradiții și aceleași valori.
Pe mine personal, acest pelerinaj m-a motivat și mi-a dat curaj. Dacă Sfântul Ștefan cel Mare, într-o epocă mult mai dificilă decât cea în care trăiesc eu, a reușit să facă lucruri atât de mărețe, înseamnă că și eu care astăzi trăiesc într-o societate liberă și am acces atât de ușor la cunoaștere, pot face lucruri frumoase pentru mine și pentru cei din jurul meu.
Andrei Grosu, ATOR Iași
Galerie foto:
